Wednesday, December 27, 2006

Groparii...

Mă gândeam azi, ca şi în alte rânduri, la groparii pe care i-am văzut, participând şi ei la serviciul funerar al unei enoriaşe în vârstă, a bisericii din care fac parte. Probabil că ei participă în fiecare zi la cel puţin o astfel de slujbă de înhumare. Cu astfel de ocazii, preoţii noştrii spun oamenilor despre Evanghelie, despre veşnicie, despre nemurirea sufletului, despre inviere... Lucruri pe care le auzim de foarte multe ori şi cu alte ocazii. Şi sunt sigur ca şi groparii le-au auzit deja de destule ori, chiar dacă nu frecventează aşa de regulat biserica. Cu mai mult sau mai puţin profesionalism, groparii stau cuminţi aşteptând momentul dinspre final în care noi cântăm Veşnica, sau Fii cu mine, pentru a înghesui la loc pământul scos din pământ... Erau deci mulţi participanţi şi azi, şi totuşi dacă mi-a venit să mă transpun în pielea cuiva, aceştia au fost groparii. Oare ei la ce se gândesc? Ei stau cel mai aproape de vorbitori. Noi suntem provocaţi să medităm la îndemnurile date. Dar ei? Oare n-ar fi normal ca după atâtea îngropări, groparii să cunoască aşa de bine textele scripturale încât să poată ei înşişi vorbi la o asemenea slujbă... După toate aparenţele cred că nu. Cred că mai degrabă oamenii aceştia au avut nenorocul de a se imuniza la astfel de predici. Chiar auzind mereu şi mereu despre vremelnicia vieţii, ba mai mult, stând de nenumărate ori în faţa faptului împlinit, eu nu cred că ei se văd pe ei înşişi într-o condiţie asemănătoare, şi să se autoconfrunte cu problema veşniciei. Dimpotrivă, cine ştie dacă nu cumva calculează o medie înaintată de vârstă, dobândind astfel o presupusă siguranţă... Apoi nu am putut să nu mă compar cu aceşti gropari... Deşi n-am "îngropat" pe nimeni. Poate totuşi confruntarea zilnică cu oameni "morţi", morţi în păcatele lor, neavând nimic din viaţa cu Dumnezeu, oameni care ar putea auzi cuvintele vieţii din gura mea, fiind astfel readuşi la viaţă, poate totuşi... Asemeni groparilor, nu aud eu oare mereu şi mereu Evanghelia, şi mă consider în afara ei, imunizându-mă din ce în ce mai mult? Oricare ar fi plata groparilor, oricare ar fi "avantajele" slujbei lor, rămân în continuare nişte oameni simpli şi nu de invidiat, pe care uneori îi vezi jucând cărţi pe la colţul capelei, sau luptându-se cu noroiul umed sau îngheţat... Doamne, să fiu mai mult decât un gropar!